I can haz cheezburger?

M-am tuns. Nu foarte scurt, dar indeajuns de scurt cat sa nu pot sa-mi prind tot parul si cat sa nu ma incomodeze la dus. Adica pana pe la nivelul barbiei. Uimitor, m-am obisnuit foarte repede cu noua mea freza. Credeam ca o sa-mi fie dor de parul meu lung, dar neah. Apoi… m-am vopsit A fost o decizie total spontana. Ma gandeam sa ma vopsesc dupa admitere, adica in septembrie, dar am fost la magazin si mi-a venit ideea sa cumpar vopsea si sa ma vopsesc chiar atunci. Un fel de roscat… light auburn scrie pe cutie. N-a iesit exact cum trebuia, poate si pentru ca nu ma pricep deloc si poate si pentru ca parul meu natural are si a avut intotdeauna suvite, iar diferitele straturi erau de nuante diferite. Asadar si parul meu vopsit a iesit cu suvite, unele mai roscate, altele mai satene.. Inca nu m-am obisnuit cu noua mea culoare, desi nu pot spune ca este o schimbare majora. So.. I haz brown orange like hair (de aici titlul, pentru ca ador site-ul ala).Ma mai gandesc daca raman asa sau daca ma vopsesc inapoi satena inainte sa reincep meditatiile.

Maine ma duc la festivaaaaaaaaaaaal Abia astept. Nu stiu cum o sa ajung la Romexpo, pentru ca nu le am cu RATB-ul, dar gasesc eu. Noroc ca sunt inventiva. Ma duc cu Dana. Mai trebuie doar sa ne hotaram la ce formatii ne ducem sau daca ne ducem chiar de la inceput. Am aflat ca primii 1000 care ajung la festival primesc tricouri Heineken, asa ca ne tenteaza sa mergem de la inceput Of.. nici noi nu scapam de mentalitatea romanului.. ‘e gratis? hai si noi!’. Dar o sa fie foarte distractiv, sunt sigura.

Vreti o lolcat, daca tot v-am tentat cu titlul? Poftiti aici:

Must be the heat, mate

Stiu ca am promis ca o sa scriu lectiile acelea si chiar o sa fac asta. Dar nu stiu.. zilele astea parca mi-a fost greu si sa ma misc. Poate este de la caldura, pentru ca au fost in jur de 35 grade si eu pur si simplu nu suport caldura. Nici macar soarele nu-mi place. Si fir-ar sa fie, camera mea este orientata total aiurea… spre SE pare sa fie. Ma rog.. ideea este ca exact dimineata si la pranz, cand este soarele ala oribil si caldura aia nasoala, eu sunt in bataia focului. Si camera mea este si foarte prost izolata termic, astfel incat vara este cel mai cald din casa si iarna cel mai frig. Ce sa mai.. o placere!

Mi-am luat o pauza si de la sedintele de la scoala de soferi, pe motiv ca plec din Bucuresti. Examenul il dau abia pe 18 iulie, deci am timp berechet sa invat porcaria aia plictisitoare de legislatie rutiera si sa mai fac si niste sedinte exact inainte de examen. Ma enerveaza insa ca nu am reusit sa mai lucrez nimic pentru arhitectura. Dar o sa imi iau inima in dinti pana la urma si o sa ma apuc de treaba.

Ieri mi-am resetat contorul pe last.fm.. Ma simt absolut ciudat, pentru ca aveam aproape 7000 plays, insa e bine, pentru ca nu ma mai reprezenta topul ala. Erau multe formatii pe care nu le mai ascult sau unele care nu mai au asa o importanta pentru mine si am vrut sa o iau de la zero. Mi-am schimbat si poza de profil.. si pe last.fm si pe myspace.. o poza cu mutra mea. Imi place sa iau lucrurile de la 0, chiar daca este ciudat la inceput. Da.. o sa zicei probabil ‘myspace, ce kkt’. Da, este, insa este locul unde tin legatura cu amicii mei din strainatate si in plus acolo am in lista formatiile preferate, asa ca shush.

Poza de profil am schimbat-o aseara si astazi deja aveam mai multe friend requesturi pe myspace Ce idioti. Unul din ei mi-a dat si un mesaj spunand ca stie ca e ciudat, dar ca voia sa ii fiu friend ca sa imi vada figura de fiecare data cand se logheaza. Yuck. Dude, ai 48 ani si eu nici n-am implinit inca 20. Get a fooking life. Ce ma enerveaza tipii de genul asta! De parca internetul ar fi un mare acvariu in care sa pescuiesti fatuci.

Ma amuz zilele astea pentru ca este bacul. Nu-mi vine sa cred ca a trecut deja un an de cand am dat eu. Pe 25 iunie 2007 am inceput, la 7.30, cu examenul la romana oral. Doamne, ce emotii aveam! Imi vine sa rad de fiecare daca cand imi amintesc cat de tare imi tremura mana dupa ce am luat biletul si m-am dus sa il rezolv. A trebuit sa stau vreun minut si sa respir adanc de nenumarate ori ca sa ma relaxez si sa pot incepe sa rezolv subiectul, pentru ca nu puteam scrie de cat de tare tremuram. Cat am visat la momentul in care aveam sa iau 10 la oral si sa ma duc la tata la masina sa ii strig in gura mare asta! Si am si facut-o

Abia astept sa vina festivalul! Nu neaparat pentru formatiile care vin, ci pentru ca in sfarsit o sa fac si eu ceva de genul asta. Am asteptat prea mult. Am asteptat prea mult ca sa fac multe lucruri si probabil de aceea am atatea regrete si chiar mici frustrari. Puteam sa fac multe lucruri mult mai devreme si este enervant sa privesti inapoi si sa iti doresti sa fi procedat altfel. Insa cine stie.. Acum am sansa sa fac tot ce nu am facut pana acum. Desi este aiurea ca am gusturi atat de neobisnuite. De ce trebuie sa imi placa mie fix genurile de muzica atat de putin cunoscute? Cine naiba a auzit de shoegaze pe aici? Prea putini, va spun eu!

Mai vreau acum sa ma tund. Am parul mult prea lung si ma incomodeaza. Plus ca are o textura nu tocmai fericita. Si am mai facut si o prostie.. mi-am facut breton.. singura. Si l-am facut mai ‘bogat’ decat ar trebui. Dar nu e chiar asa de rau, pentru ca lungimea este destul de buna ca sa mai poata fi reparat parul. Nu-mi vine sa cred cat de mult mi-a crescut parul in numai 2 ani. La sfarsitul clasei a 11a m-am tuns scurt, parul ajungandu-mi pana la lobul urechii, iar acum imi ajunge pana la jumatatea spatelui. Inca nu stiu cum vreau sa ma tund, dar trebuie neaparat sa scap de macar 10-15 cm de par.

Stiu ca este cam haotic articolul asta si ca trec de la o idee la alta cu o usurinta uluitoare, insa, dupa cum spune si titlul, e de la caldura Zilele astea o sa postez si lectia aia de care tot ziceam. O sa fie o lectie de arhitectura, cred eu. Stay tuned.

Lectia de..?

Ma gandeam ca de acum incolo macar o data pe saptamana sa scriu despre o notiune muzicala sau de arhitectura. As vrea sa stiu ce parere aveti despre asta.

In ceea ce priveste muzica, ma gandesc sa tratez genurile muzicale, in special cele care sunt mai putin cunoscute pe la noi, pentru ca nu strica niciodata sa afli despre ceva nou. Pana de curand habar nu aveam de anumite subgenuri de rock si am descoperit ca tocmai acelea sunt cele care imi plac cel mai mult. Este pacat ca la noi in tara sunt cunoscute numai numele si genurile care sunt populare in strainatate, in timp ce multe trec neobservate.

In ceea ce priveste arhitectura, vreau sa tratez curentele si chiar anumiti arhitecti. Cred ca niciodata nu strica sa cunosti asemenea lucruri, iar cei care se gandesc la arhitectura vor avea mult de castigat, inclusiv eu.

Astept pareri si, daca vor fi favorabile ideii mele, chiar zilele viitoare voi posta prima lectie.

Time Machine

Ok.. Se pare ca nostalgia este in aer. Acest articol vine ca urmare a gandurilor pe care mi le-a inspirat ultimul articol al Danei, care a vrut sa faca o comparatie intre cum era acum un an si cum este acum. Comentandu-i articolul, nu am reusit sa nu ma gandesc cum m-am schimbat eu din vara lui 2007 pana acum.

Sa vedem.. Vara 2007. Proaspata absolventa de ‘Mihai Viteazul’ Bucuresti, stresata de bac si de admitere, convinsa ca matematica este viata mea, total nesigura de optiunea pentru facultate, dornica de o pauza, enervata de faptul ca trebuie amanata scoala de soferi din cauza examenelor, intr-un permanent conflict acasa, mult prea legata de liceu, incapabila de a merge mai departe.

Vara 2008. Am obtinut pauza mult dorita.. Desi initial nu ma gandeam chiar la o pauza de un an. Sunt absolut sigura de optiunea pentru facultate, asta este ce vreau sa fac si ce mi se potriveste. Am reusit sa las in urma nostalgiile bolnavicioase legate de liceu. Situatia acasa este mult mai buna, ma inteleg din nou bine cu ai mei. N-am mai lucrat la matematica de un an (asta suna putin ca inceputul unui discurs la un centru de reabilitare).

Nu stiu cum functioneaza lucrurile in univers, insa anul acesta mi s-a confirmat ce banuiam mai demult.. Universul ma iubeste (stiati ca Emanuela.. de fapt Emanuel inseamna ‘Dumnezeu este cu noi’?). Da, poate ca lucrurile nu au iesit chiar cum mi-as fi dorit, insa au iesit cum nu se putea mai bine. Am avut destul timp sa invat mai multe despre mine, sa imi dau seama de ceea ce vreau si ceea ce pot. Anul trecut nu m-as fi asteptat la rezultatul asta. Da… imi place matematica si o sa-mi placa intotdeauna. Insa doar ca materie scolara. Nu sunt croita sa studiez matematica mai amanuntit. Sunt mult mai artista decat as fi crezut initial. Probabil de aceea nici nu prea reusesc sa urmez anumite programe si nu pot sa fiu ordonata Anul trecut eram convinsa ca am o minte de om de stiinta. Ei bine, nu am. Sunt o artista cu inclinatii stiintifice. Probabil de aceea arhitectura este optiunea perfecta, pentru ca le imbina pe amandoua.

Imi place sa stau ore intregi la planseta. Am descoperit ca imi place asta chiar foarte mult. Anul trecut mi se parea o corvoada. Acum nici nu mai realizez cand trece timpul. Axonometrii, perspective, descriptiva.. Bring it on! Vreau! Sunt constienta ca mai am multe de invatat si de recuperat, insa acum chiar imi doresc asta si daca imi doresc inseamna ca reusesc. Asta este motivul pentru care nu a mers anul trecut. Nu credeam in alegerea asta, mintea mea respingea ideea si orice legat de asta mi se parea obositor.

Este incredibil cat de mult ne putem schimba in doar un an. Insa in marea schema a lucrurilor, un an nu inseamna nimic. Este doar un fir de nisip in vant. Este drept ca acest hiatus va reprezenta pentru totdeauna un motiv de rusine pentru mine, pentru ca nu asta voiam pentru evolutia mea. Dar am macar satisfactia enorma ca nu a fost nici pe departe un an piedut. A durat destul de mult pana am trecut peste esec, insa important este ca am facut-o in timp util si acum sunt la datorie.

Inca incerc sa imi dau seama exact cine sunt si ce vreau de la viata asta, insa cred ca am facut primul pas important in directia asta. De acum voi incerca sa nu ma mai apreciez gresit si sa fiu sincera cu mine insami, pentru ca numai asa pot cu adevarat sa merg pe drumul meu.

Aveti chef de o melodie? Cred ca in momentul acesta starea mea este bine descrisa de ritmul melodiei Helen Reddy a formatiei Trembling Blue Stars. Are un ritm fresh si care mi se pare plin de optimism.

The future IS bright after all

Trebuie sa recunosc ca victoria de astazi a lui Sorin Oprescu m-a determinat sa privesc cu muuult mai mult optimism politica. Se pare ca pana la urma avem o sansa de a ne reabilita tarisoara asta.. Ce frumos.. Acum 8 ani Oprescu a pierdut in fata lui Basescu, iar aceea a fost rampa de lansare a personajului care acum sta si hahaie pe scaunul de la Palatul Cotroceni. Sper din suflet ca victoria de acum a lui Oprescu sa fie si o victorie intarziata impotriva lui Basescu si sa insemne inceputul sfarsitului acestuia.

Nu ma asteptam.. Marturisesc ca am subestimat bucurestenii. Am subestimat capacitatea lor de a-si da seama de potentialul candidatilor si de potentialul situatiilor. Sper din suflet ca acesta sa fie inceputul unei etape mult mai bune in istoria Romaniei. Am avut parte de prea multe probleme in ultimii ani. E timpul sa lasam mizeriile in urma si sa privim spre viitor. Probabil ca totusi aceasta etapa a fost necesara, poate ca sa ne deschida ochii si sa ne ajute sa intelegem mai multe. Sigur… pentru cei care au avut ochi sa vada, pentru ca sunt in continuare atat de multi care refuza sa isi ia valul de pe ochi.

De asemenea sunt foarte incantata si extrem de placut surprinsa de fair-play-ul de care a dat dovada Blaga. A castigat respectul meu in seara asta, pentru ca a fost capabil sa isi accepte infrangerea cu multa demnitate. Mi-ar placea ca toti PDL-istii sa ii urmeze exemplul, poate ca atunci sansele unei conduceri echilibrate si eficiente ar creste considerabil.

Asadar… WHOOOOHOOOOO! The future’s bright, the future’s NOT orange!

Pipăl want me

Nu-mi vine sa cred ce sansa ratez.. Mi s-a propus sa fac parte dintr-o formatie Motivul a fost ca ascult The Stone Roses, iar cel care doreste sa faca formatia incearca sa obtina un sound asemanator. Se pare ca sunt mult prea putini ascultatori TSR la noi in tara si nu gaseste pe nimeni. Si mi-a propus sa cant. Daca as fi avut voce buna, as fi zis da fara sa ezit vreo secunda. Insa asa.. il intrec de departe pe Ian Brown, care e cunoscut pentru faptul ca nu e in stare sa cante live. Insa el macar in studio reusea sa cante super. Grrr.

Ma tot gandesc ce super ar fi fost macar sa fiu in stare sa cant bine la vreun instrument muzical.. Pian am facut, dar lectiile au incetat acum 5 ani si nici nu mi-am dat silinta in aia 7 ani in care am facut. Iar chitara, marea mea dragoste, inca ma asteapta cu nerabdare. Life’s really not fair, is it?

Eh.. anyway, daca reuseste sa faca formatia, poate obtin bilete gratis

Admitere

Tocmai am aflat ca voi da examenul de admitere in facultate pe 3 septembrie. Ceea ce m-a emotionat un pic mai tare decat ma asteptam. Gata, acum este oficial.. Mai am mai putin de 3 luni sa fiu gata de examen. Cred ca ceea ce ma sperie inca este proba de cultura generala.. Trebuie sa profit de timpul ramas sa pun mana pe carte si sa invat istoria arhitecturii, inclusiv figurile arhitectilor celebri, pentru ca anul trecut s-a dat asa ceva.

In rest cred ca sunt destul de pregatita. Cu inca putin exercitiu o sa fac perspectivele fara niciun fel de probleme si slava domnului ca in 3 luni am timp berechet sa imi perfectionez viteza. Cand ma gandesc cum lucram acum 3 luni imi vine sa rad. M-am uitat de curand la plansele mele de anul trecut si nu-mi venea sa cred ca am avut vreo clipa impresia ca aveam vreo sansa sa intru. Insa adevarul este ca nu ma mai frustreaza atat de mult esecul ala. Pentru ca fiecare lectie de anul trecut mi-a folosit anul asta, iar fiecare lectie cu profesorul cu care lucrez acum ma face mai buna. Nu, nu mai regret decat ca nu am avut curajul sa dau in alta parte, dar poate nici asa nu ar fi fost bine, pentru ca depresia nu mi-ar fi permis sa am rezultate bune la facultate. In final, cred ca norocul a fost de partea mea. Si adevarul este ca sunt o persoana foarte norocoasa.

Maine si poimaine am ultimele sedinte de meditatii, urmeaza pauza pentru cei care dau bacul, deci voi avea o luna libera. Intentionez sa profit din plin de ea. Vizite la Muzeul Satului, vizite prin Bucuresti, vreau sa invat si istoria arhitecturii si sa imi lucrez temele mai vechi. Uh.. adevarul este ca abia astept. Ma si sperie faptul ca timpul trece atat de repede, insa chiar abia astept.

Visual DNA

La Dana pe blog am descoperit linkul catre un test foarte misto de personalitate, bazat in totalitate pe optiunile celui care face testul. Ti se dau mai multe imagini si tu trebuie sa o alegi pe cea care consideri ca se potriveste, din punctul tau de vedere, temei propuse de ei. De exemplu: ‘Art is…’. Link: AICI (dati doar ‘Start here’ si gata)
Iata ce mi-a iesit mie:

Bucuresti…

Tocmai m-am uitat la un reportaj despre noul pasaj Obor si trebuie sa recunosc ca am fost foarte placut impresionata de imagini. Arata superb. Imi plac la nebunie noile statii de tramvai. Dumnezeule.. daca ar fi asa toate statiile de tramvai din Bucuresti ar fi absolut magnific! Imi pare rau ca nu am reusit sa gasesc imagini pe net, ca mi-ar fi placut sa pun cateva aici. Chiar merita.

Stiu ca aceste lucrari facute in ultima vreme sunt probabil in mare parte miscari electorale, insa adevarul este ca nici nu conteaza. Daca este asa, atunci sa fie campanie electorata permanent! Am vazut zilele trecute si ca Videanu vrea sa ingroape cablurile, ceea ce iarasi mi se pare o idee foarte buna. Chiar vorbeam acum vreo 2 saptamani cu tata ca este rusinos ca Bucurestiul sa arate ca o panza de paianjen din cauza cablurilor acelora suspendate. Nicio alta mare capitala europeana nu arata in halul asta. Sper sa facem si asta.

Adevarul este ca avem o capitala frumoasa. Am fost astazi la sala mica a Palatului pentru conferinta inginerilor constructori si mi-am dat seama cat de frumos este orasul asta.. Daca faci o plimbare in zona aceea si te uiti la Ateneu, la Sala Palatului, la absolut toata zona aceea, realizezi ca traiesti intr-un oras cu adevarat minunat. Problema este ca nu stim sa il respectam si sa il tratam asa cum merita. Daca am restaura cladirile vechi si importante si daca am respecta regulile urbanistice si de bun simt, ne-am putea compara cu cea mai mare usurinta cu Parisul. Sper din suflet ca atunci cand voi ajunge si eu arhitecta sa pot sa am un cuvant de spus in privinta asta.

Acum.. daca ati citit articolul anterior si va intrebati cum merg lucrurile, ma bucur sa va spun ca merg mult mai bine. Tata e pe maini excelente la spital, glicemia i s-a injumatatit, si-a recapatat si culoarea in obraji si sunt foarte optimista.

*Sigh*

Este cu siguranta ceva negativ in aer.. Lucrurile merg prost si totul a picat intr-o perioada foarte aiurea. De parca nu era de ajuns faptul ca ma macina o groaza de ganduri tampite, acum a trecut de la nivelul interior la cel exterior. Am aflat ca tata are diabet.. Si nu doar atat, dar este in pragul comei diabetice. Si evident ca se incapataneaza sa nu se duca la timp la spital. Of! Este atat de ciudat cand este ceva in neregula cu parintii tai.. Pentru ca, in viziunea oricarui copil (in sensul de fiu/fiica, indiferent de varsta), parintii sunt intangibili si nu li se poate intampla absolut nimic. Parintii sunt stalpii existentei tale si nu exista nimic care sa ii clatine de la locul lor. Insa adevarul este ca sunt fiinte la fel de vulnerabile ca si tine. Iar atunci cand realizezi asta este dureros si chiar inspaimantator. Astazi mi-am dat si eu seama de asta, pentru ca situatia este totusi grava si periculoasa.

Nu are absolut nicio importanta cat de apropiati iti sunt ai tai sau cat de mult timp petreci cu ei. Tata de exemplu este genul care munceste pentru familie, dar nu prea se implica. Insa nu il condamn si nu l-am condamnat niciodata pentru asta. Fiecare om are formula lui. Important este ca stiu ca ne iubeste si ca face tot posibilul sa ne fie bine, asta imi este de ajuns. Si mai stiu ca as fi distrusa daca s-ar intampla ceva cu el. Este taticul meu si vreau sa fie alaturi de mine. Imediat cand a venit astazi acasa, dupa ce mi-a spus mama, ma uitam la el si mi-as fi dorit asa de tare sa ma duc la el si sa-l imbratisez.. Insa eu sunt eu. Asa ca i-am trimis in schimb o felicitare virtuala in care i-am zis ca il iubesc. Pentru ca asa si este. Sper din suflet sa fie totul bine si sa fie din nou acelasi stalp dintotdeauna.

Acum astept sa ajunga acasa din clipa in clipa ca sa isi ia lucrurile si sa se duca la spital. Argh.. Nu pot sa cred ca se intampla asta. Ce ma enerveaza este ca eu si mama observaseram niste simptome mai demult si nu am insistat sa isi faca analizele mai devreme. Desi adevarul este ca nu stiu ce diferenta ar fi fost.. In afara de faptul ca situatia nu ar mai fi fost la fel de periculoasa. Insa slava domnului ca are asa un noroc! Abia astept sa il vad ca se face mai bine!

Leave them all behind

Probabil v-ati dat seama ca am facut niste schimbari majore pe aici. Incepand cu tema si terminand cu numele blogului. Pur si simplu am simtit nevoia sa fac asta. De aici si titlul articolului (desi este si numele unei melodii superbe). Ce este nou? Pai.. cam tot. Tema, headerul, avatarul, numele blogului, descrierea blogului, pana si numele cu care imi semnez articolele. Am lasat deoparte cupcake si am trecut la emanuela. Probabil o sa ma sacaie Dana acum, pentru ca intamplator este aceeasi tema cu a ei, insa nu cautam asta. Pur si simplu a fost singura tema care mi-a placut, in afara de cea veche.

Aceasta miscare este probabil o urmare a nenumaratelor ganduri pe care le am in ultima vreme. Sunt in plina cautare a sinelui si simt nevoia sa fac niste schimbari in viata mea. Am vrut de multe ori sa scriu cate ceva pe blog, insa gandurile mele sunt destul de amestecate si nu prea am reusit sa scriu un articol care sa urmareasca aceeasi idee de la cap la coada. Ma simt ciudat.. sau poate ciudat este putin spus. Nu stiu daca este de la caldura sau daca este doar un semn ca sunt in plina maturizare.. Poate ma marcheaza faptul ca de maine in 5 luni implinesc 20 ani. Poate ma marcheaza tot ce inseamna acest lucru. Tot ce nu am reusit sa fac pana acum, desi mi-am dorit enorm. Tot ce imi doresc sa fac de acum incolo.. Tot ce imi doresc sa fac pana atunci. Ma marcheaza si ceea ce se intampla cu cei apropiati.. Si fir-ar sa fie, nu sunt in stare sa exteriorizez nimic. Uneori ma gandesc cu teama la cum va fi atunci cand voi iubi pe cineva.. Trebuie sa recunosc ca sunt multe domenii in care ma simt neimplinita si asta ma macina pe dinauntru. Nu mai stiu exact cine sunt si ce vreau de la viata. Nu, nu ma refer la facultate. Aici deja nu mai am dubii si pentru asta sunt extrem de recunoscatoare, pentru ca mi s-a luat o piatra imensa de pe inima.

Pana de curand eram sigura ca sunt genul de persoana care pune partea profesionala pe primul loc.. Insa acum nu mai cred asta. Problema este ca nu stiu in ce masura sunt in stare sa las de la mine. Sunt o persoana ambitioasa, vreau sa fac ceva in lumea asta, vreau sa las mostenire ceva.. Insa in acelasi timp imi doresc enorm de mult sa ma bucur de micile prostii care ma fac sa ma simt atat de bine.. Au fost mult prea multi ani in care nu m-am bucurat de copilarie, de adolescenta.. Iar acum ma trezesc ca mai am putin si sunt un adult, in timp ce eu imi doresc sa fiu copil. Vreau sa plec la mare pe neasteptate, vreau sa nu am niciun ban in buzunar si sa incerc sa ma descurc asa intr-un loc necunoscut.. vreau sa imi fie foame si in loc sa-mi cumpar de mancare sa imi iau cd-uri.. Vreau sa simt ca am varsta pe care o am. Vreau sa iubesc si sa fiu iubita. Vreau sa cant la chitara. Vreau.. ah, vreau multe!

Si mai am o mare, foarte mare problema: sunt mult prea visatoare. Irational de visatoare chiar. Uneori ma sperie asta, pentru ca am senzatia ca traiesc intr-o iluzie si ca, in timpul asta, viata reala trece pe langa mine. Sunt extrem de constienta ca viata mea are nevoie de schimbari adevarate si serioase si ca o transformare a lookului blogului nu inseamna nimic. Ma sperie ca nu am puterea sa fac asta.. sau cel putin asa simt. De multe ori ma uit la mine in oglinda si simt un gol in stomac, pentru ca nu sunt nici pe departe persoana care imi doream sa fiu.

Cred ca deja am spus prea multe, asa ca o sa ma opresc aici. Tell me what you think of the new look, will you?

btw: Daca sunteti curiosi cum suna melodia care da titlul articolului, iat-o:
Ride - Leave them all behind

I heart chestionare :D

Asa ca normal ca l-am preluat pe acesta de la Dana

1. Numeste o persoana cunoscuta care impartaseste aceasi zi de nastere cu tine:
Nu cunosc pe nimeni care sa fie nascut in aceeasi zi cu mine.. Insa altfel ar fi Julia Roberts si Bill Gates
2. Ce ti-ai dori sa schimbi la tine?
- lipsa motivatiei
- lenea
- starea proasta.. cronica
- indoielile… nu stiu daca am luat vreodata vreo decizie de care sa fiu 100% sigura si e al naibii de neplacut
- ideea ca valorez mai mult decat altii.. mi-am dat seama ca nu imi face nicio placere sa ma uit de sus la ceilalti si in plus este ridicol
3. Ce-ti place la tine?
- sunt oricand gata sa ii ajut pe ceilalti.. e drept, nu cand vine vorba de treburi casnice
- sunt loiala
- am gusturi muzicale super
- atunci cand ma apuc sa fac ceva serios, iese intotdeauna grozav
- consider ca am un simt dezvoltat al moralitatii
- si.. nu mai stiu
4. Daca ar fi cu putinta sa ti se indeplineasca un vis care ar fi acela?
Sa fiu fericita.
5. Care a fost cel mai nebunesc lucru facut de tine vreodata?
Nu prea fac lucruri nebunesti.. Era odata sa ne calce un camion pe mine si pe fosta mea colega de banca, dar cam atat
6. Daca te-ai putea intoarce in timp ce ai schimba?
Clasele a 11a si a 12a. In special a 12a. Am multe remuscari legate de perioada aia si nu cred ca o sa le depasesc vreodata.
7. Persoana pe care ti-ai dori sa o intalnesti?
Sufletul meu pereche Plus membrii formatiilor preferate, dar cred ca as intepeni de emotie, asa ca mai bine nu.
8. Daca ar fi posibil ce personaj ti-ai dori sa prinda viata?
Haha, mai multe In majoritatea cartilor pe care le-am citit a existat cate un personaj care mi-as fi dorit sa prinda viata.
9. Care e personajul care se aseamana cel mai mult cu tine?
Nu stiu.. nu cred ca m-am identificat pana acum cu vreun personaj.

Emo…

De cateva zile am tot citit despre adolescenti care s-au sinucis si despre care s-a descoperit ca erau ‘emo’. Ultimul copil a fost o fetita de 12 ani care s-a aruncat de pe un bloc cu 10 etaje. Nu putem sa negam ca in ultima vreme toata nebunia asta aproape ca a devenit un trend.. este ‘cool’ sa fii emo, sa te simti neinteles, sa ai tendinte sinucigase. Foarte multi dau vina pe genul muzical ‘emo’ pentru toate aceste nebunii facute de copilasii astia, pentru ca se pare ca majoritatea erau fani ai acestei muzici. In primul rand as vrea sa spun ca mi se pare aberant sa numesti un gen de muzica ‘emo’. Acest cuvant enervant format din 3 litere vine de la ‘emotional’. Din cate stiu eu, orice artist, fie el muzician, pictor, sculptor, scriitor sau ce o mai fi, isi foloseste sentimentele pentru a crea. De altfel, nici nu cred ca te poti numi cu adevarat ‘artist’ daca nu faci asta. Asadar am putea spune ca intreaga arta este ‘emotional’, deci ‘emo’. Ce este enervant la aceasta denumire este ca nici macar nu se mai refera la sentimente in general, ci la partea negativa a existentei. Esti emo daca te simti neinteles, daca nu reusesti sa te integrezi, daca te simti lasat pe dinafara, daca esti deprimat.. Ceea ce mi se pare o tampenie. De ce sa-ti faci un mod de viata din a fi negativist?

Ceea ce nu inteleg este de ce apeleaza acesti copii la sinucidere. Ce lucruri atat de oribile s-au intamplat in vietile lor de au simtit ca nu mai fac fata? Pana la urma, la varsta asta nici macar nu stii cu ce se mananca viata. Nu stii ce inseamna cu adevarat sa ai probleme. Ok.. este adevarat ca sunt copii cu situatii familiale grele, cu parinti violenti, etc. Insa daca sunteti foarte atenti la ‘victimele emo’, nu se poate spune despre ei ca fac parte din aceasta categorie nefericita. Sunt atatia copii in aceasta lume care nu au un acoperis deasupra capului, care se lupta cu foamea, care nu au familie, care se lupta sa supravietuiasca. Acei copii au cunoscut tot ce este mai rau in viata. Si totusi fac tot posibilul sa supravietuiasca si sa mearga mai departe, fara sa se gandesc nicio clipa la sinucidere.

Mi se pare ca tot acest trend este mai mult o spalare a creierelor. Si nu ma intereseaza daca asta ofenseaza sau nu pe cineva, aceasta este parerea mea. Si ce mi se pare mai ingrijorator este faptul ca parintii nu stiu sa lupte cu acest curent. Nici eu nu stiu, si sunt totusi mai apropiata ca varsta de acesti copii.
Ce mi se pare absolut caraghios este lookul adoptat.. freze ciopartite, aranjate cu bretonul pe ochi, eventual si niste suvite colorate, creion negru de ochi dat in exces.. Iar revistele astea despre care tot vorbeam nu fac altceva decat sa incurajeze acest stil, vorbind in fiecare numar despre tinute emo.

Mi-as dori ca toti acesti copilasi care se gandesc la sinucidere sa tina seama de ceea ce am spus mai sus.. Ce mi-ar placea sa vada cum o duc amaratii aia care lupta pentru viata! Poate asa ar invata sa aprecieze ceea ce au si sa isi dea seama cat sunt de norocosi ca traiesc. Viata merita traita, cu bune si cu rele! Nu stii niciodata ce iti rezerva soarta..

Respect?

Vineri, circa 2 dupa-masa, un cartier destul de linistit din Bucuresti. Dintr-o data din spatele blocurilor incepe sa rasune o voce ragusita care pare sa deschida un ‘eveniment’. Cuvintele nu se inteleg din cauza microfonului dat mult prea tare, insa toti cei din imprejurimi stiu deja despre ce este vorba. Imediat dupa introducere, strada este inundata de zgomotul manelelor, al caror volum este dat pana la refuz.

In momentul acesta mi-am pus castile in urechi si mi-am dat muzica aproape de maximum. Daca e sa surzesc, macar sa se intample in timp ce ascult muzica adevarata. Nu stiu.. e drept ca sunt destul de a naibii cand vine vorba sa-i judec pe ceilalti in functie de preferintele muzicale, insa nu inseamna ca imi impun gusturile sau ca incerc sa ii schimb pe cei din jur. Fiecare are dreptul la preferintele lui si la gusturile lui si respect asta. Cu toate acestea, mi se pare ca asemenea ‘evenimente’ sunt lipsite de respect fata de cei din jur. Nu este nimeni obligat sa suporte petrecerile in aer liber, cu muzica data la maxim si care se aude pe toata strada. Traim totusi intr-o comunitate si ne datoram respect unii altora. Pentru ca asta inseamna sa fii civilizat, nu-i asa? Traieste-ti viata cum doresti, dar lasa-i si pe ceilalti sa faca la fel.

Nu este neaparat vorba de faptul ca muzica respectiva se cheama ‘manele’, desi asta este clar o bila neagra. Chiar daca ar fi fost vorba de rock, pop, hip-hop sau orice alt gen muzical, insasi ideea ca un grup de oameni deranjeaza o strada intreaga este gresita. In America ar putea fi numita ‘deranjarea linistii publice’, pentru ca asta si este.

Acum doua nopti am avut marea placere sa ii ascult pana pe la 4 dimineata pe vecinii de sus punand muzica la maxim si vorbind atat de tare incat reuseam sa inteleg tot ce spuneau fara sa fac eforturi. Si aici fiind totusi vorba de persoane cu pretentii (sau cel putin asa vor ei sa fie perceputi).

Cred ca in final asta este o mare problema a romanilor.. Nu spun ca in alta parte nu se intampla asemenea lucruri, insa la noi cred ca a devenit deja un defect national: lipsa de respect pentru cei din jur. Nu ne pasa ca ne bagam in fata celorlalti la semafor, nu ne pasa ca aruncam hartii pe strada cand cosul de gunoi este la 3m de noi, nu ne pasa ca aude toata strada cand dam petrecere, nu ne pasa ca este 4 dimineata si vecinii de jos/sus mai vor sa si doarma. Si cred de asemenea ca, pana cand nu vom realiza cu adevarat acest lucru si pana cand nu vom incerca macar sa remediem situatia, nu vom reusi sa evoluam. Sa aveti o zi linistita!

Later edit: Iubesc ploaia! That should keep’em quiet for a while!

6 months to go

Pana cand voi termina oficial cu adolescenta.. adica pana la ziua mea de 20 ani. Well, desi asta e titlul articolului, nu este si subiectul lui. E enervant sa te plangi de faptul ca nu mai esti adolescent. O sa fiu in categoria ‘oamenilor tineri’.

De fapt si de drept voiam sa va propun un test. Un test muzical, mai precis. Cat sunteti de buni cand vine vorba de distingerea sunetelor? Cat de bine reusiti sa prindeti diferentele abia perceptibile dintre 2 ‘fraze’ muzicale? Asta este scopul acestui test. Mie mi s-a parut foarte interesant. Este vorba de cateva perechi de asemenea fraze muzicale, iar persoana care face testul trebuie sa decida daca sunt identice sau diferite.

Pentru cine este tentat, acesta este linkul: http://jakemandell.com/tonedeaf. (trebuie sa aveti Flash 8 sau 9 si rabdare pana se incarca)